Ne vom ruga :: Sfantul Serafim de Virita

Ne vom ruga... Dacă va da Dumnezeu, va mai trăi...

Am aflat despre Sfântul Serafim în anul 1944, iar pentru prima dată am reușit să ajungem la el la începutul anului 1945.

Când ne-am întâlnit, nu aveam nevoie de prea multe cuvinte. Ochii parintelui erau plini de dragoste, compasiune și înțelegere. Am înțeles că cunoaște și cele mai mici mișcări ale inimilor noastre. După ce am cerut binecuvântare, am plecat liniștiți și împăcați spre casă și de atunci ne foloseam de fiecare ocazie pentm a ajunge la Virița.

Mama mea suferea de tromboflebită cronică de mai mulți ani. Pe picioare avea răni deschise, care trebuiau să fie îngrijite uneori și de unsprezece ori pe zi.

În luna februarie a anului 1946, ranile au dezvoltat o infecție purulentă și temperatura i-a crescut la 40"C. Medicamentele nu erau în stare să o ajute și uneori își pierdea cunoștiința. Medicii care au venit, ne-au spus că este puțin probabil ca mama să trăiască până dimineața. Am mers împreună cu sora mea Valentina Ia biserică să ne rugăm pentru mama.

La 8 februarie, am ajuns la Starețul Serafim. El ne-a primit cu căldură și compasiune. Am înțeles din privirea Iui, că situația mamei e foarte grea, cu toate acestea, părintele ne-a spus:

- Ne vom ruga! Dacă va da Dumnezeu, va mai trăi..:

Peste trei zile, sepsisul a trecut, iar mama mea a mai trăit încă 15 ani.

Au început să-l viziteze pe stareț și rudele noastre. Într-o zi, verișoarei mele i s-a întâmplat o nenorocire. Ea lucra în comerț fiind șefa unei secții. Subordonații ei au făcut o greșeală atunci când primeau marfa. Erau timpuri grele, sora mea era amenințată cu concedierea și poate chiar cu închisoarea. Conducerea întreprinderii era împotriva ei, iar Maria, nefiind în stare să-și dovedească nevinovăția, a mers la Părintele Serafim.

Starețul i-a dat o prescură și i-a spus s-o împartă în patruzeci de părți și să mănânce în fiecare zi o parte, luând și apă sfințită.

Apoi i-a spus:

- Să te rogi pentru Vasilii (acesta era numele sefului Mariei). Mă voi ruga și eu.

Patruzeci de zile mai târziu, în departamentul de comerț a fast analizat cazul Mariei, la care a participat un reprezentant al ministerului de la Moscova. Și a susținut-o pe sora mea:

- O cunosc de mulți ani pe tovarășa Rîbakov și din câte am văzut analizând cazul, este într-adevăr vorba de o greșeală!

Șeful Mariei nu a obiectat nimic. Datorită rugăciunilor Părintelui Serafim, totul s-a aranjat spre bine.

Tatiana Nikolaevna Alihov

Înapoi

Minunile

Următoarea